Frezare

Frezare

 Freza este o unealtă așchietoare, cu unul sau cu mai multe tăișuri, dispuse simetric în jurul unui ax și având o mișcare de rotație, folosită la prelucrarea unor materiale dure ca metal, lemn, os etceste o unealtă așchietoare, cu unul sau cu mai multe tăișuri, dispuse simetric în jurul unui ax și având o mișcare de rotație, folosită la prelucrarea unor materiale dure ca metal, lemn, os etcÎn funcție de scopul urmărit, frezele se construiesc pentru frezare periferică (cu freze cilindrice) sau pentru frezare frontală, precum și pentru frezare simultană periferică și frontală. Frezele sunt prevăzute fie cu alezaj pentru fixare, fie cu coadă.

Sculele pentru frezarea periferică sunt freze de formă cilindrică, prevăzute cu alezaj, având tăișuri periferice ale dinților drepți sau înclinați. Ca freze cilindrice pot fi considerate și frezele profilate, prevăzute cu tăișuri dispuse pe circumferința corpului de revoluție al frezei.

Sculele pentru frezarea frontală se împart în scule pentru frezarea plană, utilizate pentru generarea suprafețelor plane, și scule pentru frezarea suprafețelor plane cu praguri.

Frezarea simultană periferică și frontală se efectuează cu freze care așchiază în același timp cu tăișurile periferice și cu tăișurile frontale. Din această categorie de scule fac parte frezele cilindro-frontale cu alezaj sau cu coadă, frezele frontale asamblate, frezele disc, frezele unghiulare etc. Tăișurile principale sunt dispuse pe cilindrul sculei (sau pe conul sculei la freze unghiulare) și detașează așchia după lățimea acesteia, iar tăișurile secundare sunt dispuse perpendicular pe axa de rotație și detașează așchia după grosimea acesteia.

Clasificarea frezelor se poate face și după forma dinților, respectiv după modul de realizare a acestora. Astfel se deosebesc freze cu dinți frezați, freze cu dinți detalonați și freze cu dinți demontabili,frezați sau detalonați. Frezele cu dinți frezați se reascut pe fața de așezare a dinților. În cazul în care forma piesei impune respectarea profilului tăișurilor frezei după reascuțire, se utilizează freze cu dinți detalonați, care prin ascuțire numai pe fața de degajare asigură invariabilitatea profilului dinților frezei. Acesta este cazul pentru freze profilate.

Sculele pentru frezare cu diametre mari necesită cantități mari de materiale speciale pentru scule. De aceea, corpul frezei se execută dintr-un oțel de construcție cu rezistență medie, în care sunt montați dinții așchietori din oțeluri rapide sau armați cu plăcuțe din carburi metalice. Această construcție permite și schimbarea dinților uzați, ceea ce contribuie la utilizarea rațională a acestor freze. Din punctul de vedere al fixării frezelor pe axul de frezare, se deosebesc două variante:

• freze care așchiază cu axa de rotație orizontală, montate pe un dorn portfreză și susținute din ambele părți;

• freze care așchiază cu axa de rotație verticală, a căror fixare se realizează unilateral prin coada sculei, respectiv, dornul de susținere.

Deținem mașini de frezat clasice ce pot prelucra piese până la 1000 mm lungime. De asemenea putem executa pe aceste utilaje danturare până la modul 10. Putem executa matrițe și pansoane diferite. Utilajele pot executa și așchiere rapidă cât și găurire până la Φ200 mm.